O PERLĂ A MUZICII CLASICE ȘI DOI ARTIȘTI FABULOȘI, PE SCENA ATENEULUI ROMÂN

Una dintre cele mai frumoase opere ale muzicii clasice, “Thais”, de Jules Massenet, mai exact fragmentul “Meditație”, va fi interpretat de doi artiști fabuloși: violonistul Alexandru Tomescu și vrăjitorul bandoneonului, Omar Massa. Acțiunea operei este cea gândită de marele scriitor Anatole France, în romanul cu același nume, iar Louis Gallet este cel care a montat libretul la Opera din Paris, în primăvara lui 1894. Ce face un libretist, creează textul pentru o lucrare muzicală extinsă, fie ea operă, operetă, oratoriu, cantată și, mai spre timpurile noastre, musical. Premiera a avut-o în rolul curtezanei pe soprana americană Sibyl Sanderson, al cărei rol a fost scris de Massenet. O nouă premieră, cu opera revizuită de compozitor, va avea premiera pe aceeași scenă, în aprilie 1898.

Miniatura, dedicată viorii, aproape că nu are egal în toată istoria muzicii și este, s-ar putea spune, chintesența romantismului francez de secol XIX. În integralitatea sa, opera se cântă astăzi foarte rar, dar “Meditație” este nelipsită din repertoriul marilor violoniști ai lumii.

Lucrarea, în original pentru vioară și orchestră, este un simplu antract între două scene ale actului II al operei, respectiv între momentul în care călugărul Athanaël încearcă să o convertească pe curtezana Thais din Alexandria și decizia ei de renunțare la viața plină de plăceri. Opera, în trei acte și șapte tablouri, se încheie cu părăsirea vieții monahale de către călugăr și moartea lui Thais în mănăstire.

Potrivit legendei, Thais a fost una dintre hetairele lui Alexandru cel Mare, care l-a însoțit în campania militară împotriva perșilor. De loc din Attica, Thais l-a convins pe marele erou al antichității să incendieze palatul regal din Persepolis, pentru a răzbuna înfrângerea atenienilor cu un secol și jumătate în urmă.

Jules Massenet a fost unul dintre compozitorii de operă semnificativi pentru Franța zilelor sale și un reprezentant de seamă al romantismului târziu. Curând după dispariția sa, îi mai este cântată doar opera “Manon”. Ulterior revine în atenția publicului și opera lirică de tip dramatic “Werther”, după romanul “Suferințele tânărului Wether” a lui Johann Wolfgang von Goethe. Creațiile lui Massenet vor fi redescoperite abia după 1970.

“Poate că avantajul de a trăi şi crea la final de secol 19 a făcut din Massenet un hibrid cu totul special. Suflul său de romantic întârziat –  atât de propice pentru stilul melodic rafinat şi delicat şcolii de compoziţie franceze – are valenţe nebănuite şi unice, căpătând (poate fără voie) influenţa simfonismului wagnerian. Aceasta s-a râsfrânt involuntar asupra tuturor compozitorilor contemporani lui Wagner datorită personalităţii sale artistice nemaintâlnite. În felul acesta, muzica lui Massenet are o forţă virilă nebănuită şi, în acelaşi timp, capacitatea de a exprima, printr-o ingenioasă orchestraţie, intensitatea dramatică a momentului.”, spunea despre compozitor, în urmă cu câțiva ani, în Revista Muzicală, scenograful Cătălin Ionescu-Arbore.

PROGRAMUL FESTIVALULUI ➡️ http://bit.ly/2vw2exb
BILETE și Abonamente ➡️ http://bit.ly/BILETEFVM19